IBXL

dIn BruXelLes

Colmar si prin sate in Alsacia

Weekendul asta am fost intr-o excursie intensa in frumoasa Alsacia. In Franta, la granita cu Germania, in Franta, dar am auzit mai multa germana decat frantuzisch…

Scopul era sa vizitam Colmar un oras zis de poveste, Bruges-ul francezilor. Era si ocazia cu care rodam noua posesie (ca nu e chiar achizitie) pe care o aveti in fotografia alaturata.

Am ajuns in Colmar si era exact cum am vazut in poze, case pe stil nemtesc cu grinzile pe-afara… Un orasel care nu a fost atins de razboaie si deci pastrat ca pe vremurile vechi. Case din 1400 si mai incoace… Orasul este si locul natal al lui Bartholdi, sculptorul creator al Statuii Libertatii. Orasul e foarte mandru de el.

Am luat trenuletul si am reusit deci sa facem un tur al centrului vechi, foarte pitoresc.

Am stat peste noapte la pensiunea unui cuplu de vreo 60 de ani, aflata la 15 km de Colmar. Recomand cu caldura un sejur la ei, totul la conditii bune, mic dejun generos, conversatie placuta… Ne-au facut si poze ca sa avem amintire la ei acasa… Aproape de satul respectiv, Zimmerbach, am vizitat sambata seara un alt sat, Turckheim, medieval si el, cu un obicei interesant seara, unde un nene dadea stingerea si trecea pe toate stradutele cu alai de oameni dupa el… Din pacate doar ni s-a povestit de obiceiul asta… Ne-am plimbat prin satuc vreo jumate de ora, Colmarul ne-a supt de energie incat la ora 9 jumate eram in pat.

A doua zi ideea era sa vedem un alt sat, Riquewihr, votat de francezi printre cele mai frumoase sate franceze. Am pornit, insa, de dimineata, la recomandarea gazdelor, catre un alt sat, Eguisheim, care a fost si locul preferat din toata excursia. Un sat fermecator, in acelasi stil cu ce am vazut pana acum, insa fara turisti (multi) si cu miros de patiserie pe strada… Acolo am vizitat si o crama de unde am plecat destul de incarcati. Pinot Gris, Gewurtztraminer, Riesling, Muscat, Pinot Noir. Toate din regiune, pentru ca, am uitat sa zic,  cand te apropii de Colmar, totul e un deal si o vie. Nu am vazut atata vita de vie in viata mea. (O aliteratie da bine tot timpul) 🙂

Din Eguisheim am plecat spre  Riquewihr (satul laudat la televizor) si am fost dezamagiti. Satul e foarte foarte frumos, insa comercial, plin de magazine si turisti, veniti, fara indoiala, ca si noi, dupa ce s-a auzit de el ca e cel mai frumos din Alsacia. Ironic cum faima strica farmecul locului.

Ar mai fi de povestit ca am mancat, (la recomandarea unui localnic de la care am luat 12 kile de mere) la un restaurant familial Chez Suzelle, un fel de Hanu Ancutei francez. Am mancat foarte bine, mancari traditionale (varza calita nemteasca si pui cu sos de pinot gris cu niste galuste un pic prajite, un apfelstrudel, slow food adevarat, ce mai). Restaurantul era decorat foarte simplu, mult lemn colorat (nemteste) cu localnici cu care povesteai de peste masa… Peste toate, intra o pisica, (Clochette, 17 ani) care facea turul meselor ca sa obtina de mancare 🙂 “Nu-i dati mult, ca vomita” zice gazda…

Pentru alte detalii, consultati pozele si mai ales, vizitati Alsacia… Printre poze cred ca s-a strecurat si o oferta de inchiriere de cabana pentru 390 euro, 4 persoane, o saptamana. Am notat pentru la anul…Din regiune poti face o gramada de trasee, ai multe crame de “descoperit”, esti la 60 de km de Basel, Elvetia, Strasbourg si Baden Baden, Germania, asta daca nu iti ajung satucele frantuzesti din regiune, de care nu te mai saturi…

Poze, aici.

Advertisements

Single Post Navigation

5 thoughts on “Colmar si prin sate in Alsacia

  1. Catalin on said:

    Faine poze. Imi place arhitectura. Apropo… te-ai mai ingrasat?

  2. anca on said:

    Superb! Superb! E minunat! Sunt geloasa :).
    Va pup..si la cat mai multe plimbari cu noua “achizitie” 🙂

  3. fedus camelia on said:

    poti sa-mi spui si mie cat te-a costat cazarea la pensiune , si cum ii spune , multumsc, camelia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: