IBXL

dIn BruXelLes

Primariile de pe Internet

Aseara am facut un tur considerabil printre siturile primariilor din Romania. Am vrut sa fac o “comunicatie” primarilor/secretarilor si le cautam deci adresele de email. O nota de 10 pentru ca le-am gasit pe toate pe care le-am vrut. Aici se termina vorba de bine despre subiectul “Primaria de pe net”.

Cum sunt cu nasul in situri cateva ore bune pe zi, un site frumos si bine realizat este o experienta placuta. In aceeasi masura in care un site urat si cu probleme este ca o carte de vizita cu o pata de grasime pe ea si un telefon scrijelit cu pixul. Bine ati venit la turul de pe net al primariilor din Romania!

Punctul comun al tuturor siturilor este aspectul rudimentar : tabele, dom’ne, nu ne complicam… Situri facute in Word – Save as web page… Scrisul este mic si inghesuit, invariabil combinatii de gri si maro… cenusiu si cacao. Iar uneori, ca sa se sublinieze, se foloseste un rosu aprins #FF0000, pentru connaisseurs… vezi Timisoara. Trecand prin Brasov, gasim un site cu un design mai spalat. Albastru frumos. Logoul cred ca nu a costat nimic. Adica sper ca nu a costat nimic si ca inca e in lucru. Trecand peste monumentala denumire de Brasov City, urmata de mioriticul .ro. Dar ma rog, eu l-as pune cu o limba mai in fata restului… Si nu e patriotism local. Daca ne duce mouse-ul la Craiova, orice mandrie olteneasca ar cauta X ul din dreapta sus. Apropo, primarul e suspendat? Nu cunosc, nu ne bagam, dar asa scrie acolo. Si in engleza, langa nume e Suspended, ca un titlu.
Traducerea siturilor (pentru ca exista si asa ceva) e hilara, modesta si pe alocuri, desi prezenta, lipseste cu desavarsire. S-au facut incercari (Craiova – destul de ok, Sibiu – chiar ca lumea), insa Brasovul nu are nicio optiune (nici macar pentru Mr. Smith), iar la Timisoara, pe masura ce schimbam limba, observam ca dispar optiuni din meniu (poate intraductibile in germana). Tot la Timisoara, maghiara se scrie la fel ca romana (ce usurare!), iar rusa, la fel. Cea mai tare perla am gasit-o totusi la Arad unde Informatiile utile sunt Info utilslinguricion englezesc. Ca sa scurtez povestea, modulul de multilingvism e adesea doar o insiruire de butoane in forma de steaguri…
Sibiul are un site ok spre bunut, insa mult prea incarcat. Trei coloane fiecare cu meniuri in interior te fac sa iti doresti o lupa si un camp de cautare pe pagina. Noroc cu CTRL+F-ul. Iar la Sibiu (gluma de autobaza) adresa de contact pms@sibiu.ro* este cel putin hilara in tara lu Obama. (* pms = pre-menstrual syndrome)
Situl Capitalei este jenant din punctul de vedere al designului. Imi aminteste de primul meu HTML. Si parca si la ala alesesem mai bine culorile. Cu un background de pietris, scrolluri penibile, mentiunea HOME page care palpaie cand pui mouse-ul pe linia de sus si niste tabele cu linii vizibile, ai impresia ca situl e facut in Excel. Explicatia si piesa de rezistenta e marturia din susul paginii, care poate fi o scuza (ca e scrisa atat de mic) sau o atestare documentara (PMB – pe Internet din 1996). Dragilor, ’96 a fost poate un an bun pentru vinuri, a castigat Constantinescu alegerile, si mai stiu eu ce, insa un site nu e ca vinul si designul de acum 14 ani nu are nicio scuza.

Ce e de facut? Uf… as zice sa dam foc si sa reconstruim. Noroc cu indexarile Google si cu optiunea de search din browsere, ca ai astfel o sansa sa ajungi la continut. Cu un design greoi, prea putin functional si deloc atractiv, imaginea celei dintai institutii urbane e una rudimentara si sifonata. Cu ochiul afara, vedem ca ai nostri nu-s cu mult mai rai. Vorbesc de Sofia, Amsterdam, Budapesta ori Bruxelles.

Probabil ca niste situri obligate sa publice atatea informatii sunt condamnate sa fie niste portaluri plictisitoare, cu informatii inghesuite si neplacute ochiului fin. Sau nu: Paris si Londra. La ei se poate! Cred ca orice agentie web romanesca din top 10 ar putea dezvolta situri cel putin atragatoare, pastrand scopul util al existentei unui site de primarie. Se pare ca departamentele de IT si comunicare DE STAT au uitat ca un design prost e un design nefunctional si face site-ul inutil. Sau poate nu le pasa. O sa revin pe situl primariei Bucuresti in 2016 si probabil situl primariei va fi ca o sticla trimisa in viitor din 1996 si probabil ca atunci va fi intr-adevar util acest site, ca studiu de caz pentru dezvoltarea web din preistoria Internetului.

Later edit: Am trimis niste mailuri primarilor oraselor de mai sus, la adresele de pe site. Pentru ca treaba sa fie completa, emailul catre dl Mazare s-a intors cu Delivery Notification – Failure.

Advertisements

Single Post Navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: