(In Belgia s-a depus o cerere la primarie pentru o manifestare la ambasada. Astept detalii)

Nu, da intreb asa, uitandu-ma pe wallul Facebook la toate pozele alea fenomenale cu pancarte hazlii. Nu stiu care e atmosfera, nu reusesc sa imi dau seama daca e serioasa treaba, dar povestita pe retelele sociale arata cam asa:

- jos guvernu, sa vina altu (eu : cine pana mea e mai bun decat asta?)
- salvati Rosia Montana (eu : de acord, dar parca era vorba despre altceva)
- Chuck Norris e cu noi si alte glumite de genul
- vrem respect si salarii mari (corect)
- masti cu Anonymus

Mi se pare un caz tipic de “Capul lui Motoc vrem” din partea unui popor in general apatic (citez din presa). Revolutia asta are un lider si un program? Nu intreb ca si cand stiu ca n-ar avea. Dar eu n-am vizibilitate si vreau sa ma informez.

Succes si inspiratie celor din Piata!

Ma plangeam zilele trecute de cata treaba am, ca proiectul pe care lucrez nu avanseaza cum trebuie, ca e frig si ca pe facebook nu e nimic interesant. Si dupa aia primesc o veste ca un prieten (mai mult cunostinta decat prieten apropiat) s-a sinucis. E tipul datorita caruia am ajuns sa ne cunoastem majoritatea prietenilor straini din Belgia. Ne-a invitat acum doi ani la o petrecere la el acasa si asa am cunoscut o mana de oameni de bine cu care ne-am petrecut timpul si uneori vacantele. Ii datorez deci acest lucru. Nu vreau sa dezbat mai mult, dar m-a socat gestul lui (ale carui motive nimeni nu le stie), ma intristeaza sa stiu cata lume il plange si m-a facut sa pun in context plangerile minime cotidiene.

Anul Nou a venit fara sa ne intrebe daca suntem pregatiti si-o sa treaca tot asa, cred. Dar l-am sarbatorit cu oameni de bine, care din Suedia, care din Evere, care de garda a doua zi Si daca m-as lua dupa superstitii, n-am avut nici chiloti rosii, nici bani in buzunare, dar de prieteni sigur voi fi inconjurat in noul an.

Imi place sa incep Anul Nou cu planuri. Primele de anul asta se vor concretiza saptamana viitoare, cand ma inscriu la un curs de limba. Am de ales intre germana si flamanda. Inca lucrez la lista de pro si contra. Sugestii ?

Mi-am pus in cap ca la sfarsitul anului sa pot purta o conversatie de baza in amandoua limbile. Hai sa vedem ce iese.

Apoi mi-ar mai placea sa vad Londra anul asta. Dupa sau inainte de JO… vedem.

Si restul din mers. Ca din mers au venit si anul trecut.

Ne urez la toti un an nou interesant!

Nu mergeti la el, mai bine va uitati la Tom si Jerry de Anul Nou!

Am citit zilele trecute un articol frumos de la Seth Godin. Cam tot ce scrie omu’ asta e foarte inspirat, dar sunt cateva post-uri de pus pe oglinda de la baie. E vorba despre asta. Sper sa va inspire pentru un An nou mai intens! Inca nu trag linie si nici nu fac planuri pentru urmatorul. 2011 a fost un an fain. Dar 2012 o sa fie un an cu mult mai mult din-ala… Simt io asa…

Singura forma de media romaneasca pe care o frecventez e facebook. Si astfel am aflat de o campanie, cea cu Diabetul, Avionul, Nadia si Nastase. Sa-ti imprimi postere si sa arati ca esti roman si sa te dai mare. Cu ceea ce s-a intamplat acum zeci de ani. Ca despre ispravi recente, mai putine laude… Ei, uite, eu despre (relativ) recente vreau sa vorbesc. Ca de 2 ani nu prea mai cunosc io Romania actuala.

Zilele astea mi-a picat in mana cartea lui Radu Anton Roman. Eu cu omul asta parca sarbatoream de fiecare data cand vorbea. Imi placea foarte mult stilul lui bogat, dar simplu de a descrie bucatele. Se juca cu metaforele cum nu am mai vazut si imi este model in privinta asta.

Dar ziceam ca mi-a picat in mana cartea lui. E o carte de bucate pe care eu o rasfoiesc din cand in cand ca pe o revista literara. Stilul de a descrie o reteta e atat de original incat si pasajul cu saratu’ si piperatu’ ascunde o gluma, o poveste… Cartea asta descrie asa de bine Romania, in esenta ei cea mai profunda… Si e, paradoxal, intraductibila.

Cumparati-o daca puteti, si puneti-o langa colectiile Adevarul. Si rasfoiti-o din cand in cand (ce-i drept, mie imi cam zboara paginile, dar nu conteaza).

In cinstea Romaniei, imi permit sa redau mai jos o reteta din cartea lui. De salata de boeuf.

SALATÃ DE BOEUF
Desi numele-i francez (salata de bou nu dã bine la urechile subtiri), iar mâncarea e fãcutã cu o clasicã mayonnaise, actul de proprietate se plimbã nesigur între Balcani si mãicuta Rusie.
Francezii îi spun macedoine (si nu salade de boeuf, cum ne-am fi asteptat noi, conform bunelor noastre relatii de prietenie si reciprocitate!)
Cu toate acestea; nu e sãrbãtoare româneascã de toamnã-iarnã-primãvarã fãrã galbena, rotunjita salatã de boeuf, ornatã cu gogosari rosii si mãslinute, cum se cuvine.
Mâncare citadinã, salata aceasta e destul de pretentioasã, cerând manufacturã rãbdãtoare si devotatã (asta explicã, zic eu, de ce se face numai la ocazii).
Salata de boeuf dovedeste grijã si pretuire mare pentru meseni. Rãspândirea ei nationalã a nãscut, în cãrtile de bucate si pe meniurile cârciumilor, si unele ciudãtenii
hazoase: „salata de biof cu carne de pui si parizer“, „salata de boeuf cu carne de vitã“ etc.

si-nca una ca-i prea tare…, de la ce se face cu sangeretele…

(…) se poate:
• mânca, asa cum e
• afuma – tine mai mult
• fierbe – cu hrean sau mujdei e o nebunie
• prãji în unturã, cum fac maramuresenii (si
cum stai, bade, acum, la saptezeci de ani, cu
colesterolul? Vai de mine, domnisoara doctor,
fain, multãmesc lui Dumnezeu drãgutu’, cã
mi-i si rusine sã vã zic, da’ dimineata-i falnic
cum îi bradu’!)